Bullying = intimidare, terorizare, hărțuire
Avem în cultura noastră, ca popor, ideea că atunci când greșim, dacă vrem să fim iertați sau să reparăm greșeala ar fi bine să ne rușinăm sau să ne simțim vinovați. Ne naștem deja păcătoși și ne hrănim continuu gândul negativ de auto-învinuire prin sudarea lui cu negații de tipul: „nu ești bun de nimic, nu e bine cum faci, nu ai voie să spui asta că te faci de râs, nu ai motive să suferi, nu ai pic de rușine în tine”, etc. sau sugestii de vinovăție și rușinare: „păi cine-i vinovatul?! să îți fie rușine!” .
Sentimentul de vinovăție se naște și din jocul de împotriviri, dezacorduri și contraargumentări continue primite de la cei din jurul nostru. Este un joc periculos pentru că miza lui e schingiuirea psihicului. Când anumite manifestări nu ne sunt acceptate de cei pe lângă care creștem, ne internalizăm frustrările și astfel, nu facem decât să alimentăm învinuirea.
Poate ai trăit și tu sentimentul: „aoleo, dacă zic sau fac asta, se supără” sau „e doar vina mea, nu trebuia să fac asta”. Prin această învinuire continuă devenim proprii noștri hărțuitori. Și atunci, ne înfrânăm exprimarea asupra a ceva ce poate ne deranjează pentru că ne simțim vinovați, orice exprimare firească nu mai ajunge să fie firească, ci controlată de teama vinovăției, a rușinii, pentru că ne tot urmărește vocea care ne spune „nu ai voie să fii așa, trebuie să fii altfel”. Această vinovăție este de fapt piedica unei comunicări asertive și implicit o ușă deschisă pentru bullying.
Vinovăția
Vinovăția: este produsă de dezacordul primit de la persoanele din viața noastră. Simțindu-mă vinovat, simt că am rezolvat problema, că e suficient, astfel că nu mai fac eforturi să găsesc soluții pentru ea.
Rușinea
Rușinea: când simțim rușine, există riscul să dezvoltăm tulburări de evitare. Evitând, credem că nu vom mai trăi anxietate, însă e tocmai invers, o accentuăm. Rușinea este ceea ce sunt, felul în care mă văd eu pe mine și gândesc că ar putea să mă vadă și ceilalți.
Trăind cu aceste emoții disfuncționale, vinovăția și rușinea, nu suntem mai diplomați sau mai educați în ochii celorlalți, ci mai vulnerabili pentru actele de bullying. De fapt, aceste emoții ne împiedică să facem schimbarea pe care ne-am dori să o facem.
Ce este bullying-ul?
Bullying-ul: este cel mai adesea întâlnit în rândul copiilor și al adolescenților și este un abuz de putere, continuu și făcut în mod intenționat, din proprie voință prin comportament verbal, fizic și/sau social repetat, care intenționează să provoace vătămări fizice, sociale și/sau psihologice. Poate implica un individ sau un grup care își folosește puterea asupra uneia sau mai multor persoane care se simt incapabile să oprească acest lucru. Cel care e supus unui act de bullying, ajunge să fie victimă tocmai pentru că are un dezechilibru de putere. Simte că nu e în stare să se apere singur și din păcate de cele mai multe ori alege să suporte aceste agresiuni, pe care uneori chiar și le admite ca meritându-le, pentru că sigur e de vină cu ceva de l-a determinat pe celălalt să-l hărțuiască. Încurajând în mod continuu comportamentele agresive ale hărțuitorilor, tăcând și ascunzând de frică, ori rușine, ne lăsăm hărțuiți. Practic, e ca și cum suntem complici ai actului de bullying.
Majoritatea dintre noi vom întâlni o formă de disconfort sau ne vom simți intimidați, pe parcursul vieții, dar în cele mai multe cazuri acest lucru nu îl putem echivala cu afectarea gravă a sănătății, ci mai degrabă cu starea noastră de bine. Cu toate acestea, intimidarea în toate formele sale, indiferent dacă este directă, indirectă sau virtuală, nu este și nu ar trebui să fie niciodată o parte inevitabilă a dezvoltării unui individ.
Forme de bullying:
- Violență fizică (lovit cu pumni, picioare sau un obiect, îmbrâncit, tras de păr, etc).
- Violență verbală (amenințarea cu un rău, înjurături, comentarii jignitoare inclusiv porecle, gesturi, insulte sau glume nepotrivite).
- Ridiculizarea prin batjocorirea obiceiurilor, muzicii, accentului sau îmbrăcăminții unei persoane dintr-o altă cultură, inclusiv refuzul de a lucra sau de a coopera cu alți oameni din cauza rasei sau credinței lor.
- Tachinarea, ironia, zeflemeaua sunt frecvent întâlnite în rândul grupurilor de prieteni și în familie. Poate că cel care tachinează gândește că e un mod jucăuș de a provoca o reacție, de obicei fără intenție sau dorință de a provoca rănire, o reacție de amuzament pe seama iritării celuilalt. Poate veți spune „bine și acum ce facem, nu mai avem voie să glumim că asta înseamnă că îl hărțuim pe celălalt?” Desigur că putem glumi, dar important e să avem grijă să nu depășim linia dintre amuzament și ofensă, pentru că dacă am sărit această linie, atunci ajungem să rănim sentimentele persoanei cu care credem noi că glumim.
- Abuz emoțional (manipularea emoțională): este o modalitate de a controla o altă persoană prin utilizarea emoțiilor apelând la acțiuni precum: a critica, a face de rușine, a rușina, a învinovăți. În general, o relație este abuzivă emoțional atunci când există cuvinte abuzive și comportamente de agresiune care slăbesc stima de sine a unei persoane și subminează sănătatea mintală a acesteia.
- Abuz sexual ar putea include: toate formele de atingere non-consensuală, îmbrățișare, ciupit, pipăit, frecare. Comentarii abuzive și răspândirea zvonurilor, trimiterea de comentarii, fotografii sau videoclipuri cu tentă sexuală care sunt destinate să dăuneze sau jeneze alte persoane; presiunea de către o persoană asupra alteia de a trimite imagini indecente cu ea în privat.
- Cyberbullying care se traduce prin intimidare cibernetică și înseamnă orice formă de comportament de intimidare a copiilor sau adulților pe rețelele sociale, prin serviciile de mesagerie instantanee, prin jocuri online și prin e-mailuri, mesaje și apeluri. Agresorii pot scrie comentarii răutăcioase, jignitoare sau intimidante pe profilul cuiva sau se pot alătura comentariului unui episod de agresiune care are loc deja. Pot fi create și profiluri false cu intenția deliberată de a intimida pe cineva sau de a-i manipula percepția. Probabil că am auzit cu toții despre trollii de pe internet, indivizi care intenționează să înceapă o ceartă sau să provoace oamenii, să îi instige la ură ori să distorsioneze anumite informații pe care le face credibile cu scopul de a fi amuzante. Sigur, există și situații în care unii cititori pot caracteriza o postare ca fiind un act de bullying, în timp ce alții pot considera aceeași postare drept o contribuție legitimă la discuție, chiar dacă este controversată. Se practică cyberbullying și în cadrul organizațiilor, unde o persoana poate trimite e-mailuri abuzive către altcineva și copiază alte persoane care se alătură abuzului. Și aceasta este o formă de agresiune.
agresiuni pe motive de: etnie, religie, gen (orientare sau identitate sexuală).
Rolurile pe care oamenii le joacă în cadrul unei dinamici de agresiune:
- Victimă
- Agresor
- Susținător al bullying-ului (cel care întărește comportamentul agresorului: râzând, filmând și distribuind actul de bullying).
- Apărător (cel care sprijină pe cei care sunt hărțuiți, încercând să oprească comportamentul agresiv).
- Spectator (cel care nu face nimic, e publicul pasiv, rămâne tăcut și acceptă comportamentul de agresiune).
Martorii sau trecătorii (cei care sunt fie pasivi, fie susținători prin oferirea de feedback pozitiv agresorului, spre ex. în mediul online apreciind cu un mesaj sau o postare online sau partajând un mesaj sau o postare).
Cercetările arată că cei care suferă în mod regulat de agresiune tind să aibă caracteristici comune și se încadrează în general în două categorii: fie pasiv (supus) sau provocator. Cei pasivi au tendința de a fi anxioși sau nesiguri pentru că suferă de o stimă de sine scăzută, au sentimente negative despre ei înșiși, au puțini prieteni și atunci este puțin probabil să riposteze. Cei provocatori sunt un amestec de modele de comportament anxios și agresiv.
Unde și când ar putea avea loc un act de bullying?
Oriunde și oricând! Acasă, la școală, la locul de muncă, pe stradă, în mediul online, asupra copiilor sau persoanelor cu nevoi speciale sau din medii defavorizate, copiilor orfani, copiilor cu greutate sub sau peste, copiilor cu stima de sine scăzută și cei foarte anxioși. Oricine (adult sau copil) se poate confrunta la un moment dat cu un act de bullying, însă cel mai frecvent acțiunile de bullying au loc în rândul copiilor.
Efectele comportamentului de bullying:
Hărțuirea este un calvar care se manifestă prin deteriorarea emoțională a unei persoane. Efectele sale sunt severe atât în momentul agresiunii, cât și ulterior. Cercetările privind impactul agresiunii asupra sănătății mintale arată că victimele agresiunii pot dezvolta sentimente de profundă tristețe, iar acestea cel mai frecvent duc la depresie și anxietate, consum de substanțe periculoase (droguri, alcool) și, în unele cazuri, la auto-vătămare, sinucidere sau tentativă de sinucidere, sentimente de rușine și slăbiciune, sentimente de furie profundă, amărăciune, boli fizice, inclusiv dureri de stomac, stres, insomnie și epuizare, stimă de sine foarte scăzută. Stima de sine scăzută poate afecta succesul în educație sau muncă, precum și capacitatea de a-ți face prieteni și de a forma relații sociale sănătoase. Toate rolurile în hărțuire sunt expuse unui risc crescut de idei de sinucidere.
Semne că un copil este hărțuit:
- Cere bani sau a începe să fure (să plătească agresorul).
- Îi lipsesc hainele/bunurile ori sunt distruse.
- Are vânătăi, tăieturi sau zgârieturi inexplicabile.
- Chiulește de la scoală.
- Cere să fie însoțit la școală și în alte locuri, nu acceptă să meargă singur, deși înainte obișnuia să facă asta.
- Refuză să mănânce, nu poate dormi.
- Pretinde că se simte rău înainte să plece.
- Devine retras, începe să se bâlbâie, nu are încredere în el, e nefericit.
- Începe să se auto-vătămeze, încearcă sau amenință cu sinuciderea.
- Refuză să vorbească despre ceea ce se întâmplă.
- Plânge, are coșmaruri.
Cum reacționezi dacă îți spune copilul că este agresat:
-
- Fii pregătit să îl asculți, chiar dacă momentul sau locul nu ți se pare potrivit. Probabil i-a luat mult timp și a avut nevoie de mare curaj să ia această decizie, respingerea lui pe motiv că nu e timpul și locul potrivit s-ar putea să îl determine să n-o mai facă altă dată.
- Rămâi calm și ascultă cu mare grijă, fără să lași să se vadă șocul, furia, orice sentiment negativ la adresa agresorului. Empatizează cu el!
- Dă-i voie copilului să povestească în ritmul lui.
- Comunică cu copilul într-un mod potrivit cu vârsta și cu capacitatea lui de înțelegere.
- Asigură-l de tot sprijinul.
- Nu încerca să faci dreptate singur, contactează imediat conducerea școlii, va ști cu siguranță care sunt pașii de urmat conform ORDIN nr. 4.343/2020 din 27 mai 2020, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 7. alin. (1^1), art. 56^1 şi ale pct. 6^1 din anexa la Legea educaţiei naţionale, nr. 1/2011, privind violenţa psihologică – bullying.
Cum putem să ne ajutăm copiii/adolescenții în a se apăra de un act de bullying?
- Învățându-i tehnici de echilibrare a emoțiilor cu accent pe reducerea anxietății și creșterea stimei de sine, desigur cu ajutorul unui terapeut.
- Sprijinindu-i pentru a-și construi încrederea în sine să comunice atunci când simt că o glumă a mers prea departe.
- Ajutându-i să învețe să exprime ceea ce simt. Cu toții avem voie să manifestăm ce simțim, important e cum o facem! Atitudinea e totul!
- Explicându-le de mici diferența dintre șicanările jucăușe, inofensive și cele care pot provoca ofensă.
- Ajutându-i să-și înțeleagă limitele personale și încurajându-i să spună STOP! atunci când acestea sunt încălcate de ceilalți.
- Asigurându-vă că al dvs. copil se simte încrezător să vă vorbească dvs. și profesorilor despre un posibil comportament de agresiune observat la cei cu care interacționează.
- Încurajându-l să scrie pe un bilețel și să-l înmâneze profesorului în cazul în care nu se simte în siguranță să o facă verbal.
- Învățându-i să respecte toți oamenii indiferent de situația lor materială, condiția fizică, medicală, originea etnică, convingerile religioase și politice sau orientarea/identitatea sexuală.
Cum prevenim bullying?
Nu-i ușor, ba uneori chiar imposibil să schimbăm oameni, mentalități, cu atât mai mult când aceștia nu își doresc o schimbare. Pe lângă toate cele menționate mai sus, agresorul trebuie să-și schimbe atitudinea și comportamentul, dar ca această situație să fie posibilă este nevoie și de implicarea conducerii școlilor și a societății în general în inițiative împotriva hărțuirii. În plus, stă în puterea noastră ca adulți să nu creștem agresori, cu sau fără voința noastră. Ceea ce e mai grav e că de multe ori, noi părinții, îi hărțuim, evident fără intenția de a o face. Și nu putem să le cerem copiilor să nu facă asta când însuși părintele o comite. Nu e necesar doar să îi spui ce e bine și ce e rău, ci înainte de a-i vorbi, comportă-te tu, părinte, așa cum ți-ai dori să fie copilul tău! Copilul va observa comportamentul tău, îl va înregistra și apoi îl va derula în societate. Este atât de simplu să exersăm în a ne pune în pielea celuilalt, e o tehnică bună de dezvoltare a empatiei, de înțelegere a ceea ce simte celălalt și conștientizare a comportamentului nostru, poate nepotrivit uneori.
Mulți oameni se întreabă de ce un copil sau un tânăr nu se ridică și se confruntă cu agresorii, astfel încât să poată opri comportamentul care le provoacă atât de multă suferință. Există în mod obișnuit un dezechilibru de putere între agresor și agresat, ceea ce face ca cel agresat să se simtă incapabil să se apere și să-l confrunte. În plus, agresorul poate folosi amenințări cu vătămare fizică pentru a-l împiedica să spună altora. Această acțiune distruge încrederea în sine a unui copil, îi crește anxietatea și îi scade stima de sine, ceea ce îl face și mai vulnerabil la agresiune și astfel se formează un cerc vicios.
Terapii pentru tinerii și copiii care s-au confruntat cu bullying
- terapie prin neurofeedback pentru echilibrare emotionala.
- terapie cognitiv comportamentala cu accent pe cresterea stimei de sine si reducerea nivelului de anxietate.
În loc de concluzii:
La nivel teoretic știm deja cu toții ce înseamnă bullying, avem chiar și un Ordin emis de Ministerul Educației și Cercetării din 27 mai 2020 (ORDIN nr. 4.343/2020 din 27 mai 2020, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 7. alin. (1^1), art. 56^1 şi ale pct. 6^1 din anexa la Legea educaţiei naţionale, nr. 1/2011, privind violenţa psihologică – bullying).
Însă, existența pe hârtie a unor proceduri și doar simpla recunoaștere a faptului că știm cât de grav ne poate afecta bullyingul sănătatea fizică și cea mintală, fără acțiune, nu va ajuta în nici un fel la reducerea actelor de bullying.
Este nevoie de implicarea conducerii școlilor, a părinților și a societății în general în inițiative împotriva hărțuirii.
- Politicile anti-bullying să fie prezentate și discutate cât mai des în orele de dirigenție, în ședințele cu părinții (în țările civilizate se întâmplă deja acest lucru și funcționează destul de bine). Explicați insistent că orice fel de comportament de agresiune nu va fi tolerat și că toată lumea are responsabilitatea de a lua măsuri pentru a opri agresiunea despre care are cunoștință.
- Să se solicite copiilor feedback anonim mai des (prin chestionare foarte simple, acestea având rolul de a încuraja victima să vorbească), pentru a verifica dacă elevii se simt în siguranță la școală.
- Dacă cele două puncte de mai sus nu se întâmplă deja în școli, părinți, faceți o solicitare în acest sens! Aveți acest drept de a vă proteja copiii!
Dragă cititorule, Tu ce rol alegi să fii într-o dinamică de bullying?
