Lumea în care trăim este din ce în ce mai provocatoare. Deși avem zeci, poate mii de prieteni pe rețelele de socializare, numărul celor despre care știm exact ce cred despre noi și cu care interacționăm direct este destul de mic. În aceste condiții, în care suntem împinși la mai multă izolare, dar tot vrem să fim puternici, cu toții avem momente în care ne simțim insuficient iubiți, apreciați sau valorizați. Să fie asta realitatea sau doar o traumă din copilărie? Este o rana narcisica sau doar o închipuire?
Ce este rana narcisică?
Rana narcisica este acea trauma sau rana suferita în copilărie sau mai târziu, în care nu ne-am simțit iubiți de persoane apropiate sau de proprii părinți și care ne face ca toată viața, orice am face sau realiza, să ne îndoim de noi sau să ne temem de aprecierea pe care o primim.
Exista multe definiri și caracterizări ale acestei răni. Poate cea mai interesantă este cea a lui James Frosch, profesor de psihiatrie la Harvard Medical School, care spune că „Existența însăși este o rana narcisică.”, că toată viața suntem nevoiți să ne confruntăm cu suferința de a nu putea primi și influența aprecierea și dragostea pe care ni le dorim din partea celorlalți.
Când apare rana narcisică?
De cele mai multe ori aceasta trauma își are sursa în copilărie, atunci când copilul s-a simțit neglijat fizic sau emoțional de persoana care trebuia să aibă grijă de el și care de cele mai multe ori este mama. Când aceste nevoi primare nu sunt satisfăcute necondiționat, copilul poate suferi o rana narcisisică, ce îl va face ca toată viața să se îndoiască de calitățile personale și de ceea ce primește de la cei din jur.
Nedepășirea, nerecunoasterea și netratarea problemelor și traumelor poate conduce de multe ori la maturitate la o atitudine similară cu cea primită în copilărie, la fel de traumatizantă pentru cei din jur. Astfel adolescentul, tânărul și adultul va dezvolta o serie de comportamente patologice și tulburări de comportament narcisice, care se vor rasfrange negativ asupra tuturor.
Care sunt efectele traumelor de tip narcisist?
Dezamăgirea resimtita în copilărie generează nesiguranță, depresie, anxietate, dependențe, orientare excesivă spre un anumit scop, decizii proaste în viață, lipsă de direcție etc.
Alte emoții asociate sunt neîncrederea, rușinea, sentimentul de neajutorare, umilința, frustrarea, sacrificiul exagerat, furia, dezamăgirea profundă, autocritica distructivă, fuga în „lumi” care nu au legătură cu realitatea etc.
Orientarea excesiva spre anumite direcții, concentrarea excesivă pe carieră, pe găsirea partenerului ideal, pe principii spirituale exagerate, pe idealuri absurde și greu de atins, sunt toate semne ale unor dezechilibre de tip narcisist.
Cu toții avem din când în când astfel de manifestări, alunecam și revenim. Dar atunci când ele devin exagerate și orientat obsesiv într-o direcție, fără logică și noimă, vorbim deja despre o tulburare comportamentală ce trebuie diagnosticată și tratată corespunzător.
Ce este de făcut?
Când anihilarea și respingerea resimțite în copilărie trăiesc în copilul devenit adult și persoana care a suferit rănile narcisice neagă, nu poate să înțeleagă și nu poate să depășească situația, făcându-și singură rău la nesfârșit, este nevoie de terapie de specialitate, la un psiholog/psihoterapeut.
Noi iti suntem alaturi cu discretie si profesionalism.
