Despre frica de moarte… Sau despre frica de viata?
Putini sunt cei care recunosc cat de frica le este de moarte. Si de ce ar face-o? Ar parea, evident, slabi si vulnerabili in fata altora, lipsiti de curaj si fricosi.
Problema, dupa parerea mea, nu este insa frica de moarte. Ci frica de viata.
Vorbeam cu un prieten drag zilele trecute despre frica de moarte si mi-am dat seama deodata ca se vorbeste mult prea mult despre asta, in timp ce nimeni nu vorbeste despre frica de viata.
Viata fara moarte nu exista. Acesta este un adevar, moartea este singura certitudine a vietii. Dar moartea reprezinta doar un moment, o clipa. In schimb viata reprezinta un univers de momente, unele bune, altele mai putin bune, unele vesele, altele triste, variate, colorate, de intensitati diferite si de nuante emotionale opuse. Si cat de minunat este acest lucru!
Si cu toate acestea…de ce nu traim cu adevarat? De ce dam voie altora sa ne ingradeasca mintea, creativitatea, libertatea? De ce nu avem curaj sa spunem ca ne frica de moarte dar nu si de viata? De ce nu ne dam voie sa iubim cu adevarat, sa oferim si sa NE oferim liberatatea de A FI, a TRAI si a SIMTI fara granite, fara limite (impuse de cele mai multe ori de nimeni altcineva decat noi insine)?
Eu nu cred ca de moarte ar trebui sa ne fie frica, ci de faptul ca nu traim cu adevarat. Eu cred ca daca iubim viata vom iubi si moartea, iar atunci orice tulburare a sufletului va disparea. Vom avea cu adevarat curaj sa traim fiecare clipa, sa nu ratam nicio picatura a oceanului vietii, a imensitatii si frumusetii ei.
