Despre Sens..si lipsa lui

Care este sensul vietii tale? Care este sensul vietii mele? De ce sa ma trezesc maine dimineata? 

Are vreun sens totul? Simt o imensa lipsa de sens… Toate aceste intrebari, mai devreme sau mai tarziu, apar in constiinta tuturor oamenilor. Unii si le pun mai apasat, mai des, cauta raspuns, altii aleg sa treaca mai usor peste ele, fara sa le dea prea mare atentie.

Exista persoane care sustin ca trebuie sa ne gasim un sens ( sens care, din pacate, se confunda cu actiuni- sa am o familie, sa am o cariera etc). Altii spun ca nu e important, ca tot ce trebuie sa facem este sa traim…si atat.

sensul vietii

Insa intrebarea ramane. Pe unii poate ca nu ii atinge foarte tare, insa pe multi dintre noi, aceasta intrebare ne face de multe ori sa ne oprim din drumul pe care ne aflam, sa ridicam capul si sa vedem si alte carari ce se deschid, sau poate ne adanceste in disperarea data de negasirea unui raspuns. 

Si astfel, ajung in fata mea oameni tristi, oameni agitati, nelinistiti, dependenti sau lipsiti de speranta intr-o viata mai buna si mai fericita.

Asadar, ce este sensul acesta pe care trebuie sa il gasim? Si de ce este el important? Din ce in ce mai multi oameni isi pun intrebari din ce in ce mai profunde de la varste din ce in ce mai fragede. Sunt mereu uimita cand intalnesc cate un copil de 8-9-10 ani care imi pune astfel de intrebari. Insa el este nefericit. De parca intrebarea in sine produce tristete.

Si da, intrebarea in sine chiar produce tristete. Deoarece este o intrebare la care nu se poate intrevede un raspuns clar. 

Sensul nu este un obiectiv, un scop, o dorinta. Sensul vietii este format din mii de sensuri mici, ale clipei, ale zilei, este format din multiplele fatete ale motorului ce sta in spatele fiecarei actiuni, de micile bucurii, de ceea ce ne face bine.

Asadar, ce te bucura azi? Ce iti stimuleaza creativitatea? Ce te face sa ai grija de tine? Sau de altii? Ce te aduce mai aproape de tine, de cea mai autentica varianta a ta?