Neputinta si mindfulness

 

De cate ori nu te-ai simtit neputincios? Sau nu ai crezut ca nu exista nicio alternativa? Sau ca nu e nimic altceva de facut? Cam multi de NU, nu-i asa? 

Neputinta,  cunoscuta mai degraba sub denumirea de neputinta invatata, este acea emotie pe care ajungem sa o integram in urma unei serii de evenimente stresante sau poate doar mai dificile al caror final nu a fost unul pozitiv sau benefic pentru noi. Daca mi se tot intampla lucruri rele, de ce as crede ca ar putea fi si altfel la un moment dat? Si astfel se naste neputinta. 

 

Neputinta are radacina in chimia creierului nostru, scazand nivelul serotoninei

 

Neputinta isi are radacinile in chiar chimia creierului nostru. Astfel, atunci cand simtim neputinta, nivelul serotoninei scade, exact ca in cazul depresiei. Si toata lumea stie ce inseamna depresia. 

A simti ca POT este fundamental pentru o viata fericita. A simti ca SUNT IN STARE este important pentru a merge mai departe, pentru a gasi solutii optime, pentru a continua calatoria vietii. Si da, uneori putem simti si mai putin increzatori in noi insine, atunci cand poate lucrurile stau chiar altfel decat ne-am astepta sau crede. 

despre neputinta si mindfulness psiholog

Care e conexiunea intre neputinta si mindfulness

 

Si ce putem face cand ne simtim asa? Si de ce vorbesc eu mereu despre mindfulness? 

Pentru ca exercitiile de mindfulness ne ajuta sa fim mai aproape de noi insine, de ceea ce simtim, sa devenim observatorii propriei noastre situatii putand astfel sa vedem si alte perspective. Neputinta apare atunci cand nu mai vedem nicio alta perspectiva, cand nu mai credem ca altceva e posibil. Insa practicand mindfulness, vom ajunge sa putem vedea mult mai multe aspecte, alternative, solutii. Din starea de calm e mult mai usor sa faci asta. 

Fa planuri, fa sport, bucura-te pentru fiecare reusita si analizeaza orice problema in liniste si fara stres. 

 

De ce minfulness (meditatie)

Astfel, va invit sa practicati mindfulness pentru a gasi mai usor variante benefice tie, pentru a tolera cu mai multa usurinta vulnerabilitatea, pentru a creste nivelul serotoninei si astfel, a starii de bine.